News Mehedinti

Identificat de poliÅ£iÅŸti în trafic fără permis de conducere ÅŸi cu 60 de litri de alcool

Data: 13-3-2014

PoliÅ£iÅŸtii SecÅ£iei 1 PoliÅ£ie Rurală Izvoru Bîrzii au transmis faptul că un autoturism condus de către L.G. se deplasează din direcÅ£ia Izvoru Bîrzii către Drobeta Turnu Severin ÅŸi este posibil să transporte produse accizabile marcate necorespunzător. La nivelul PoliÅ£iei municipiului Drobeta Turnu Severin s-au constituit dispozitive în vederea depistării ÅŸi identificării autoturismului în cauză. Astfel, autoturismul a fost depistat în trafic, pe str.Walter Mărăcineanu, constatîndu-se că autoturismul este condus de L.G., de 21 de ani, din municipiul Drobeta Turnu Severin, judeÅ£ul MehedinÅ£i.

În interiorul autoturismului a fost găsită cantitatea de 60 litri alcool etilic, despre care acesta a precizat că l-a achiziÅ£ionat în scopul revânzării. De asemenea, s-a mai stabilit că L.G. nu posedă permis de conducere pentru nici-o categorie de vehicule.  În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârÅŸirii infracÅ£iunilor de deÅ£inere de către orice persoană în afara antrepozitului fiscal sau comercializare pe teritoriul României a produselor accizabile supuse marcării, potrivit titlului VII, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător ori cu marcaje false, alcool etilic peste 40 litri ÅŸi conducerea unui vehicul fără permis de conducere, dispunându-se totodată reÅ£inerea acestuia pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă de reÅ£inere.

În termenul legal acesta va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Drobeta Turnu Severin cu propunere corespunzătoare.